Faceți căutări pe acest blog

COSTUME DE EVADARE | FORME DE RECLUZIUNE | Cristian Dobrescu & Irina Silivestru



               
Galateea Contemporary Art  vă invită luni, 17 octombrie, ora 19 la vernisajul expoziției ”COSTUME DE EVADARE , FORME DE RECLUZIUNE" a artiștilor CRISTIAN DOBRESCU și  iRINA SILIVESTRU.


"Doi tineri artiști, din generații care aproape se întâlnesc (Irina Silivestru și Cristian Dobrescu, absolvenți ai Universității Naționale de Arte – București în 2007 și, respectiv, 2004), au fost puși în situația, chiar în momentul debutului expozițional, de a-și pune operele laolaltă ca să ne spună cât de diferite sunt căile artistice pe care au apucat-o. Singulari, poate chiar trufași în felul în care își povestesc aventura, cei doi aproape se întâlnesc în claritatea cu care își urmăresc țelurile. Între descriptivul care naufragiază solar în abstracție (Irina Silivestru) și abstracția care tânjește spre carnalitate (Cristian Dobrescu) se resimt undele de șoc ale unor căutări anxioase care îi aduc pe cei doi în postura de univitelini. Seamănă, dar nu au nimic în comun, cu excepția faptului că au fost zămisliți sub semnul artei". 


Cristina Bolborea
                                                                                                                                           


Expoziția poate fi vizitată între 17 octombrie și 17 noiembrie 2016.

................................................................


Galateea Contemporary Art invites you, on Monday, October 17, 2016, at 7 p.m., to attend the opening of the Exhibition "ESCAPE COSTUMES, CONFINEMENT SHAPES" by ceramists   CRISTIAN DOBRESCU.and IRINA SILIVESTRU


"Facing a symultaneous debut, the young ceramists Irina Silivestru and Cristian Dobrescu – graduates, in 2007 and, respectively, in 2004 of the National University of Arts in Bucharest – are trying to show how different their approaches can be. Singular, yet majestic in the way they retell their adventure, the two artists intercross distinctly though following their individual targets. Between the descriptive shipwrecking solarly in abstractness (Irina Silivestru) and an abstractness longing for the carnal (Cristian Dobrescu), the beholder perceives the shock waves of the anxious searches putting them into a monozygotic condition: they do resemble, but have nothing in common... except they have been fathered, in the same generation, under the sign of art".

Cristina Bolborea
 

                                                                                                               
The exhibition can be visited between the 17th of October and 17th of November 2016.  






UAP din România  |  Galateea Contemporary Art
Calea Victoriei 132, Bucureşti | Bucharest
tel: +40(0)21 317 3818,   +40(0)745 355 941

Program galerie  | Opening hours
luni - vineri | Monday - Friday : 12 pm – 8 pm

Mónika Pǎdureţ
- referent de specialitate | Gallery Reviewer

galeriagalateea@yahoo.com
www.galateeagallery.com/
http://galeriagalateea.blogspot.ro/
https://www.facebook.com/galeria.galateea/