Tehnica: gresie, sticla, ardere la 1200 C
Dimensiuni:
An: 2012
Alte informatii:
Musuroi - Gavril Zimcala
Tehnica: gresie, sticla, ardere la 1200 C
Dimensiuni:
An: 2012
Alte informatii:
Personaj - Bianca Boeroiu
Tehnica: gresie, ardere la 1200 C
Dimensiuni:
An: 2008
Alte informatii:
Impaturire - Marta Jakobovits
Tehnica: ceramica glazurata, ardere la 1220 C
Dimensiuni:
An: 2002
Alte informatii:
Serendip - Simona Tanasescu
Titlu: Serendip
Tehnica: ardere Raku, ardere la 1000 C
Dimensiuni:
An: 2002
Alte informatii:
Vietati - Ioana Setran
Tehnica: portelan, ardere la 1300 C
Dimensiuni:
An: 1998-2004
Alte informatii:
Tainele pamantului - George Tiutin
Tehnica: refractar, portelan, colaj fotoceramic, ardere la 1200 C
Dimensiuni: 15 cm. (d) x 16 piese
An:
Alte informatii:
Dealuri-Romana Mateias
Tehnica: faianta glazurata, ardere la 1200 C
Dimensiuni: 15 cm. (d) x 5 piese
An: 2012
Alte informatii:
The Triumph of Galateea
At the turn of the year 2011, a gifted and eccentric ceramist is permitted to approach British Museum’s world patrimony. Gigantic posters, bearing a yellow porcelain urn collated with magic talismans, are sprinkled on the banks of the Thames. After almost one decade since the receipt of the Turner Prize granted by British visual arts, the terrible travestied punkist Grayson Perry, through his ceramic vessels and gravity of the funeral theme, can pay homage to the perenniality and anthropologic value of decorative arts. “The Tomb of the Unknown Artisan” is a solo exhibition intarsied with pieces of universal patrimony, which dispels the complex of the fire arts, once considered a minor genre. Just like the Polish “abacan” which, in the 70s, could render excellently the dramatism of the Iron Courtain through the huge felt silhouettes.
At the same turn of the year, but on a different scale, we feel like that a new Bucharest gallery with international project warms up from inside the kiln of Romanian ceramics. After two decades of frost, we haven’t yet overcome the winter of the Fine Artists’ Union and of the extinction, in our country, of the china-and-glass industry. A fire signal proved to be the panorama of Romanian ceramics (33 artists of 25‒75 years old), housed, from autumn 2009 to spring 2010, in the Palace at Mogoşoaia. Half of the approx. 100 pieces crossed south the Carpathians, coming from Cluj. The initiative and the remarkable organizing effort were due first to Cristina Popescu Russu, an artist enjoying a notable international experience and, consequently, interested in keeping up Romanian creators’ group consciousness. The excellent achievement of the trilingual catalog was followed, in September 2010, by the exhibition of the Romanian ceramics in Paris.
In Romania, ceramist’s career has become a personal adventure, the material requirements depending on the fire law. Governmental commands, acquisitions from studios and energetic expenses had been ‒ I’m quite sorry, even upset to state it ‒ much more reliable until 1989. The institutional condition of this artistic vocation has suffered considerable losses in the last two decades. But... look! Out of the fourteen names showing their works at “Ceramic Rendez-vous” of 2011‒2012, six quite recent graduates of the Bucharest University of Arts keep at an optimal level the baking temperature and personal style touch of this ancestral art: Monika Pădureţ, through modular compositions and innocent rustic animal figuration; Georgiana Cozma, through accuracy and lettrist-graphic invention, articulates a ceramic-logo message; Romana Mateiaş experiments fragile concavities with sea depth-like glazed traces; Aniela Ovadiuc achieves, in alert poster tempo, a series of brownish ceramic squares; Bianca Boeroiu conceives aedicules with the theatricality of a protuberance register, and Adela Bonaţ captures in her porcelain the transparencies of parchment pieces stamped with insignia.
A master of china strips scattered in layers, invoking the cultural memory of old tomes, is Cristina Popescu Russu. Ioana Şetran, her studio fellow, seems the magician of the grass populated with living chitins, an entomological metanaturalism baked in kaolin.
At the purist pole of nonfiguration, endorsed to the wall, are Vasile Cercel’s squares, resembling the waves touching a Zen-garden sand, and the small mobile axial composition conceived by Simona Tănăsescu.
The 7th and 8th decades of the 20th century were years of emulation and genuine formal technological research for the Romanian ceramists. The generations who are now 45‒65 had been trained by the elite of a professional guild gathered around two Romanian school centers: Bucharest and Cluj. Thus, the guests of the group (the administrative veterans present at gallery’s inauguration), Arina Ailincăi from Canada And Márta Jakobovits from Oradea (Romania), represent the expressive maturity of two top names of our ceramics. Ailincăi masters the anatomical moulding following the expressionist message of the Buto theatre, while Jakobovits ranges unsophisticated ceramic cakes, saving up traces of memory in precious Raku textures. At cultural quotation level, on a textile print background, is placed the ingenious Central-Asiatic reference of the objective figurative made out of the carpet-like tiles invented by Cristina Bolborea, a professor at the National University of Arts in Bucharest.
Like a gush of coralline petrified sideral milk, in Galateea’s most hidden corner stands Gherghina Costea’s vegetal grouping. It is a happy token of the secret sap crossing the (institutional) waste towards the star-like triumph of the Romanian ceramic gallery.
In Romania, ceramist’s career has become a personal adventure, the material requirements depending on the fire law. Governmental commands, acquisitions from studios and energetic expenses had been ‒ I’m quite sorry, even upset to state it ‒ much more reliable until 1989. The institutional condition of this artistic vocation has suffered considerable losses in the last two decades. But... look! Out of the fourteen names showing their works at “Ceramic Rendez-vous” of 2011‒2012, six quite recent graduates of the Bucharest University of Arts keep at an optimal level the baking temperature and personal style touch of this ancestral art: Monika Pădureţ, through modular compositions and innocent rustic animal figuration; Georgiana Cozma, through accuracy and lettrist-graphic invention, articulates a ceramic-logo message; Romana Mateiaş experiments fragile concavities with sea depth-like glazed traces; Aniela Ovadiuc achieves, in alert poster tempo, a series of brownish ceramic squares; Bianca Boeroiu conceives aedicules with the theatricality of a protuberance register, and Adela Bonaţ captures in her porcelain the transparencies of parchment pieces stamped with insignia.
A master of china strips scattered in layers, invoking the cultural memory of old tomes, is Cristina Popescu Russu. Ioana Şetran, her studio fellow, seems the magician of the grass populated with living chitins, an entomological metanaturalism baked in kaolin.
At the purist pole of nonfiguration, endorsed to the wall, are Vasile Cercel’s squares, resembling the waves touching a Zen-garden sand, and the small mobile axial composition conceived by Simona Tănăsescu.
The 7th and 8th decades of the 20th century were years of emulation and genuine formal technological research for the Romanian ceramists. The generations who are now 45‒65 had been trained by the elite of a professional guild gathered around two Romanian school centers: Bucharest and Cluj. Thus, the guests of the group (the administrative veterans present at gallery’s inauguration), Arina Ailincăi from Canada And Márta Jakobovits from Oradea (Romania), represent the expressive maturity of two top names of our ceramics. Ailincăi masters the anatomical moulding following the expressionist message of the Buto theatre, while Jakobovits ranges unsophisticated ceramic cakes, saving up traces of memory in precious Raku textures. At cultural quotation level, on a textile print background, is placed the ingenious Central-Asiatic reference of the objective figurative made out of the carpet-like tiles invented by Cristina Bolborea, a professor at the National University of Arts in Bucharest.
Like a gush of coralline petrified sideral milk, in Galateea’s most hidden corner stands Gherghina Costea’s vegetal grouping. It is a happy token of the secret sap crossing the (institutional) waste towards the star-like triumph of the Romanian ceramic gallery.
Aurelia Mocanu
Triumful Galateei
La cumpăna anilor 2011‒2012, unui ceramist talentat şi excentric i se permite apropierea patrimoniului mondial din British Museum. Afişe-gigant cu urnă galbenă din porţelan, colată cu talismane magice, sunt presărate pe malurile Tamisei. La aproape un deceniu de la primirea râvnitului Premiu Turner al artelor vizuale britanice, teribilistul punkist travestit Grayson Perry, prin vase ceramice şi gravitatea temei funerare, poate aduce un omagiu perenităţii şi valorii antropologice a artelor decorative. „Mormântul artizanului necunoscut” este o expoziţie personală intarsiată cu piese de patrimoniu universal care spulberă complexul de minorat al artelor focului. Aşa cum, în anii ’70, „abacanul” polonez a putut exprima excelent tragismul Cortinei de Fier prin mari siluete din pâslă.
La aceeaşi cumpănă de ani, dar la altă scară, simţim cum o nouă galerie bucureştenă cu proiect internaţional încălzeşte dinlăuntru cuptorul ceramicii româneşti. Ne aflăm, după două decenii de îngheţ, în iarna instituţională a Uniunii Artiştilor Plastici şi a stingerii, la noi, a industriei porţelanului şi sticlei. Semn de foc a fost panorama ceramicii româneşti (33 de artişti, de la 25 la 75 de ani), găzduită, din toamna anului 2009 până în primăvara lui 2010, în Palatul de la Mogoşoaia. Din cele cca 100 de piese, jumătate au venit de peste munţi, din Cluj. Iniţiativa şi efortul notabil de organizare au aparţinut, în primul rând, Cristinei Popescu Russu, artistă cu o bună experienţă internaţională şi, tocmai de aceea, interesată să menţină conştiinţa de grup a creatorilor români. Finalizarea excelentă a catalogului trilingv a avut în vedere apoi, în septembrie 2010, etalarea ceramicii româneşti la Paris.
Cariera de ceramist a devenit la noi o aventură personală cu baze materiale care ţin de legea focului. Comenzile de stat, achiziţiile din ateliere şi costurile energetice erau, cu regret contrariant, mult mai fiabile până în 1989. Situaţia instituţională a acestei vocaţii artistice a suferit pierderi considerabile în ultimele două decenii. Dar iată că, din selecţia de paisprezece nume a „Rendez-vous-ului ceramic” 2011‒2012, şase tinere absolvente în Bucureşti ţin optim temperatura de coacere şi tuşeul propriu de stil al acestei arte ancestrale: Monika Pădureţ, prin compuneri modulare şi figuraţie inocent rustic-animalieră; Georgiana Cozma, prin precizie şi invenţie grafic-letristă, articulează un mesaj de logo ceramic; Romana Mateiaş experimentează concavităţi fragile cu urme glazurate de fund marin; Aniela Ovadiuc picteză alert-afişist în brunuri o serie de careuri ceramice; Bianca Boeroiu compune ediculi cu teatratiltatea unui registru de protuberanţe, iar Adela Bonaţ capturează în porţelan transparenţele unor bucăţi de pergament cu însemne.
Maestră a fâşiilor de porţelan răsfirate în strat, invocând memoria culturală a vechimii tomurilor, este Cristina Popescu Russu. Iar colega ei de atelier, Ioana Şetran, pare magiciana ierbii cu chitine vii, metanaturalismul entomologic copt în caolin.
La polul purist al nonfiguraţiei sunt adosate peretelui careurile lui Vasile Cercel, cu atingeri de undă pe nisipul grădinii Zen, şi mica alcătuire mobil-axială a Simonei Tănăsescu.
Deceniile 7 şi 8 ale secolului XX au fost ani de emulaţie şi de adevărată cercetare formal-tehnologică pentru ceramiştii români. Generaţiile care au acum 45‒65 de ani s-au format sub marca de elită a unei bresle profesionale având două centre-şcoală: Bucureşti şi Cluj. Astfel, invitatele grupului (veteranii administrativi ai naşterii galeriei), canadianca Arina Ailincăi şi orădeanca Márta Jakobovits, reprezintă maturitatea expresivă a două repere ale ceramicii noastre. Ailincăi stăpâneşte modelajul anatomic cu mesaj expresionist de teatru Buto, iar Jakobovits înseriază calupuri simple, tezaurizând în preţiozităţi de textură Raku urme ale memoriei. Pe palierul de citat cultural se aşază şi ingenioasa referinţă central-asiatică a figurativului obiectual, pe fundal de imprimeu textil, din cahlele-carpetă inventate de Cristina Bolborea, profesoară la U.N.A. din Bucureşti.
Ca o ţâşnire de lapte sideral pietrificat coralifer, în colţul cel mai adânc al Galateei stă grupajul vegetal al Gherghinei Costea. Este un bun semn de sevă secretă a traversării deşertului (instituţional) spre triumful de star al galeriei ceramicii româneşti.
La aceeaşi cumpănă de ani, dar la altă scară, simţim cum o nouă galerie bucureştenă cu proiect internaţional încălzeşte dinlăuntru cuptorul ceramicii româneşti. Ne aflăm, după două decenii de îngheţ, în iarna instituţională a Uniunii Artiştilor Plastici şi a stingerii, la noi, a industriei porţelanului şi sticlei. Semn de foc a fost panorama ceramicii româneşti (33 de artişti, de la 25 la 75 de ani), găzduită, din toamna anului 2009 până în primăvara lui 2010, în Palatul de la Mogoşoaia. Din cele cca 100 de piese, jumătate au venit de peste munţi, din Cluj. Iniţiativa şi efortul notabil de organizare au aparţinut, în primul rând, Cristinei Popescu Russu, artistă cu o bună experienţă internaţională şi, tocmai de aceea, interesată să menţină conştiinţa de grup a creatorilor români. Finalizarea excelentă a catalogului trilingv a avut în vedere apoi, în septembrie 2010, etalarea ceramicii româneşti la Paris.
Cariera de ceramist a devenit la noi o aventură personală cu baze materiale care ţin de legea focului. Comenzile de stat, achiziţiile din ateliere şi costurile energetice erau, cu regret contrariant, mult mai fiabile până în 1989. Situaţia instituţională a acestei vocaţii artistice a suferit pierderi considerabile în ultimele două decenii. Dar iată că, din selecţia de paisprezece nume a „Rendez-vous-ului ceramic” 2011‒2012, şase tinere absolvente în Bucureşti ţin optim temperatura de coacere şi tuşeul propriu de stil al acestei arte ancestrale: Monika Pădureţ, prin compuneri modulare şi figuraţie inocent rustic-animalieră; Georgiana Cozma, prin precizie şi invenţie grafic-letristă, articulează un mesaj de logo ceramic; Romana Mateiaş experimentează concavităţi fragile cu urme glazurate de fund marin; Aniela Ovadiuc picteză alert-afişist în brunuri o serie de careuri ceramice; Bianca Boeroiu compune ediculi cu teatratiltatea unui registru de protuberanţe, iar Adela Bonaţ capturează în porţelan transparenţele unor bucăţi de pergament cu însemne.
Maestră a fâşiilor de porţelan răsfirate în strat, invocând memoria culturală a vechimii tomurilor, este Cristina Popescu Russu. Iar colega ei de atelier, Ioana Şetran, pare magiciana ierbii cu chitine vii, metanaturalismul entomologic copt în caolin.
La polul purist al nonfiguraţiei sunt adosate peretelui careurile lui Vasile Cercel, cu atingeri de undă pe nisipul grădinii Zen, şi mica alcătuire mobil-axială a Simonei Tănăsescu.
Deceniile 7 şi 8 ale secolului XX au fost ani de emulaţie şi de adevărată cercetare formal-tehnologică pentru ceramiştii români. Generaţiile care au acum 45‒65 de ani s-au format sub marca de elită a unei bresle profesionale având două centre-şcoală: Bucureşti şi Cluj. Astfel, invitatele grupului (veteranii administrativi ai naşterii galeriei), canadianca Arina Ailincăi şi orădeanca Márta Jakobovits, reprezintă maturitatea expresivă a două repere ale ceramicii noastre. Ailincăi stăpâneşte modelajul anatomic cu mesaj expresionist de teatru Buto, iar Jakobovits înseriază calupuri simple, tezaurizând în preţiozităţi de textură Raku urme ale memoriei. Pe palierul de citat cultural se aşază şi ingenioasa referinţă central-asiatică a figurativului obiectual, pe fundal de imprimeu textil, din cahlele-carpetă inventate de Cristina Bolborea, profesoară la U.N.A. din Bucureşti.
Ca o ţâşnire de lapte sideral pietrificat coralifer, în colţul cel mai adânc al Galateei stă grupajul vegetal al Gherghinei Costea. Este un bun semn de sevă secretă a traversării deşertului (instituţional) spre triumful de star al galeriei ceramicii româneşti.
Aurelia Mocanu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)