Joi, 31 mai
2012, a avut loc vernisajul expoziţiei de ceramică şi sticlã semnatã
Marius Georgescu, la galeria Galateea, Calea Victorie nr
132, sector 1, Bucureşti.
Tema crisalidei
atinge, subordonându-se simbolului numărului treisprezece, ideea stării de
trecere între două faze ale existenţei – o moarte aparentă, o nemişcare în
care, tăcut timpul transformă şi pregăteşte fiinţa pentru o nouă etapă a
existenţei.
Numărul treisprezece
este un semn al transformării. Este impulsul dat de creator spre a depăşi o
etapă şi a începe o alta.
Metafora coconului
şi a crisalidei fac aluzie la această metamorfoză lăuntrică a sufletului în
care coordonata temporală este implicită şi devine unica direcţie în care se
poate opera alchimiyarea ființei.
Silueta umană,
introdusă deliberat în spaţiul coconului, exprimă momentul de percepţie a
propriei noastre deveniri sau a propriei existenţe, a tot ceea ce se poate
concretiza în afirmaţia “eu sunt”.
E teritoriul unde
timpul îşi pierde unidirecţionalitatea şi devine “spaţiul” în care îl regăsim mereu pe acest “eu
sunt”, fie că aparţine trecutului, viitorului sau unei potenţialităţi
nicicând exprimate.
E teritoriul unde
spaţiul este acum “clipa” celui mai intangibil “eu sunt” – singurul real.
Acel “eu
sunt” prin care curge multitudinea celorlalţi “eu”, cel care dă
semnificaţie fluxului şi refluxului clipelor care trec prin crisalida fiinţei
noastre, rămânând totuşi veşnic acelaşi : UNU.
Acel “eu
sunt” vulcanic, aşezat pe un tron în mijlocul lumii, care, aruncând
şuvoi de foc, uneşte miezul pământului cu bolta înstelată.
Marius
Georgescu
Marius Georgescu
este un artist cenzurat, reflexiv – aş risca să-l încadrez într-un model
fundamental de atitudine, prin termenul „clasic” sau „apolinic” – pentru care
ideea se află mai întâi, ca generator ce motivează gestul facerii. Ideea
„coboară” din planul său vibrator, subit în formă, devenind stare transmisă a
mesajului dar nu neapărat decodată şi împărtăşită, datorită unei hermeneutici
latente niciodată definitiv dezvăluite unui neiniţiat. Atitudinea, care
presupune o anumită pregătire şi practică meditativă, are legătură cu artele
rituale din tradiţia extremorientală unde se exersează conţinuturi spirituale
vizând deopotrivă totalitatea existenţei, precum şi perfecţionarea lăuntrică.
Acesta este întărită şi de faptul că, la un concept riguros, artistul îşi alege
de regulă soluţii de formalizare extrem de suple menţinând materia care
instaurează forma într-o stare de transparenţă.
Prof.
Univ. Dr.Cornel Ailincăi